Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri certificatele de situație de urgență NU MAI SUNT NECESARE pentru obținerea șomajului tehnic.

Pentru obținerea șomajului tehnic trebuie depuse următoarele documente la ANOFM, în format electronic, de către angajatori:

  • Cerere semnată și datată de către angajator
  • Declarație pe propria răspundere
  • Listă angajați aflați în șomaj tehnic.

În Declarație trebuie să se certifice faptul că informațiile sunt adevărate și se va prezenta consecința juridică a prezentării unor informații false. Răspunderea este a angajatorului/persoanei care depune Cererea.

Cererile pot fi depuse la ANOFM astfel:

  • Începând cu 1 aprilie pentru perioada 16-31 martie.
  • Începând cu 1 mai pentru perioada 1 aprilie-16 aprilie.

Angajatorii care depun documentele la ANOFM primesc banii în termen de 15 zile de la depunerea documentelor, iar obligația acestora este ca în termen de 3 zile să plătească sumele primite angajaților aflați în șomaj tehnic.