Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a lansat, în dezbatere publică, noul Proiect de Reguli de procedură arbitrală, având drept principal obiectiv reconfigurarea arbitrajului comercial din România armonizat cu nevoile mediului de afaceri, al specialiştilor din domeniul juridic și în conformitate cu cele mai bune practici europene și internaționale în materie.

„Dezvoltarea economică a României are nevoie de arbitraj, ca mod de soluţionare rapidă şi eficientă a litigiilor dintre comercianţi”, a declarat anterior, în cadrul unei conferinţe pe tema arbitrajului comercial, Mihai Daraban, preşedintele CCIR.

Ingredientele unui arbitraj comercial eficient sunt: încrederea mediului de afaceri în instituţia arbitrajului, proceduri stabile şi eficiente, arbitri integri şi buni profesionişti şi, implicit hotărâri arbitrale de calitate. Acestea sunt premisele de la care a fost elaborat Noul Proiect de Reguli de procedură arbitrală, având la bază următoarele principii:

principiului autonomiei procedurale a părților și a arbitrilor – posibilitatea adoptării oricărei proceduri considerată a fi potrivită în raport de specificul cauzei, chiar dacă aceasta este diferită față de procedura urmată de instanțele judecătorești sau cea stabilită de regulile de procedură arbitrală, câtă vreme nu se încalcă dreptul la apărare, ordinea de drept și normele imperative ale legii;
introducerea unei delimitări clare între faza scrisă și cea orală a procesului arbitral, cu accentuarea importanței fazei scrise;
îmbunătățirea gestiunii cauzei de către tribunalul arbitral, prin fixarea cerinței de stabilire a unui calendar procedural complet cu privire la acțiunile de îndeplinit în cauză;
stabilirea unei reglementări pentru arbitrajul multi-parte (una dintre problemele cele mai dezbătute pe plan internațional și dificil de rezolvat din perspectiva respectării tuturor intereselor implicate);
facilitarea administrării probelor, cu precădere în domeniul probei cu martori și a celei cu expertiză, care în practica actuală sunt de natură a pricinui mari întârzieri în dosar;
reglementarea unei proceduri simplificate, care va fi aplicabilă în cauzele de valoare redusă (de până la 50.000 lei) și atunci când părțile convin în acest sens;
introducerea instituției arbitrului de urgență, care va putea adopta măsuri asigurătorii și provizorii chiar înainte de constituirea tribunalului arbitral;
responsabilizarea suplimentară a membrilor tribunalului arbitral prin renunțarea la instituția arbitrului supleant și întărirea rolului de administrare a procedurii deținut de supraarbitru;
încurajarea arbitrilor să recurgă la tehnici de eficientizare a procedurii arbitrale, enumerate cu titlu exemplificativ într-o anexă la reguli, în scopul reducerii duratei procedurii și a costurilor asociate acesteia;
estomparea diferenței de tratament dintre arbitrajul internațional și cel național, care, în condițiile integrării României în Uniunea Europeană și a existenței spațiului economic unic al acesteia, a devenit în bună măsură superfluă.
La redactarea proiectului s-au avut în vedere, pe lângă dispozițiile legale aplicabile ale noilor Coduri Civil și de Procedură Civilă, atât reglementările principalelor instituții de arbitraj din Uniunea Europeană, cele ale regulamentului de arbitraj al Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (CNUDCI), precum și cele mai prestigioase opinii doctrinare din România și din sfera arbitrajului internațional.

„România are nevoie de repere importante şi de expertiza ţărilor cu sisteme solide de arbitraj comercial, acesta rămânând o modalitate alternativă eficientă de rezolvare a litigiilor comerciale pentru că presupune rapiditate, eficiență și reprezintă o importantă ancoră pentru mediul economic”, a declarat Ştefan Deaconu, Preşedintele Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial de pe lângă CCIR.

Noul Proiect de Reguli de procedură arbitrală va fi supus adoptării în toamna anului 2017, urmând să-şi producă efectele începând cu 1 ianuarie 2018.

În acest sens, sunt invitaţi să transmită propuneri de amendamente sau sugestii atât reprezentanţi ai companiilor private, cât şi practicieni, pentru ca, printr-un efort susţinut, noul pachet de reguli arbitrale să se transpună într-un instrument suplu, simplu şi eficient de soluţionare a disputelor comerciale.

Sugestiile și observațiile cu privire la Proiectul de Reguli de procedură arbitrală vor fi transmise la adresa: [email protected], până cel târziu la data de 15 iulie 2017.

By | 2017-09-22T11:24:27+00:00 iulie 5th, 2017|Finantari|0 Comments

Leave A Comment